Acțunile Facebook au atins un nou nivel record pe bursa de la New York, depășind 45 de dolari, datorită încrederii investitorilor că afacerile rețelei de socializare vor crește semnificativ datorită produselor de publicitate pe dispozitive mobile, transmite Bloomberg.
Facebook a închis miercuri la New York în urcare cu 3,3%, la 45,04 dolari, record de la listarea compaiei, în mai 2012.
Compania a luat măsuri pentru atragerea de utilizatori și clienți pentru serviciile de advertising dezvoltate de companie pe platforme mobile – smartphone-uri și tablete.
Facebook a simplificat procesul de cumpărare de spațiu publicitar. În trimestrul al doilea, veniturile din publicitatea pe dispozitive mobile au reprezentat 41% din afacerile companiei, în urcare de la 30%.
Rețeaua de socializare avea 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea anului.
Acțiunile Facebook s-au depreciat puternic după listarea la bursă la 38 de dolari, pierzând peste jumătate din valoare până în luna septembrie a anului trecut, din cauza temerilor că directorul general, Mark Zuckerberg, nu va găsi un model de afaceri prin care să monetizeze numărul tot mai mare de utilizatori care accesează rețeaua de pe dispozitive mobile.
Cotația bursieră a revenit însă rapid odată ce măsurile luate de companie în acest sens s-au dovedit eficente, inclusiv datorită algoritmelor de țintire a grupurilor de consumatori prin utilizarea informațiilor strânse de rețea.
Facebook are o capitalizare de piață de peste 100 miliarde de dolari, cu peste 60% mai mult față de nivelul din luna iulie, când compania a anunțat că vânzările de spații publicitare pe dispozitive mobile vor depăși în scurt timp veniturile generate pe computere obișnuite.
Veniturile Facebook au crescut cu 53% în trimestrul al doilea, la 1,81 miliarde de dolari, depășind estimarea de 1,62 miliarde de dolari înaintată de analiști.